Cesiunea creanței

Cesiunea creanței reprezintă operațiunea prin care un creditor (cedent) transferă dreptul de a încasa o datorie către o altă persoană sau entitate (cesionar), de regulă o firmă specializată în recuperare. Aceasta este reglementată de Codul Civil român (art. 1566–1592) și de normele specifice ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Cesiunea poate interveni fără acordul debitorului, însă creditorul inițial sau noul titular al creanței are obligația de a-l notifica pe debitor în scris, indicând datele de identificare ale cesionarului, suma preluată și modalitățile de plată. Lipsa notificării nu anulează cesiunea, dar debitorul poate efectua plăți valabile către cedentul inițial până la momentul notificării.

Drepturile debitorului în cazul cesiunii:

• Dreptul de a solicita dovada scrisă a cesiunii înainte de a efectua orice plată către cesionar.
• Dreptul de a invoca față de cesionar toate apărările pe care le-ar fi putut invoca față de creditorul inițial (prescripție, plată parțială, contestarea sumei).
• Dreptul de a sesiza ANPC sau instanța dacă cesionarul folosește practici abuzive de recuperare.
• Protecția față de contacte repetate sau intimidante, conform Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.

Firmele de recuperare (cesionari) trebuie să respecte regulile privind comunicările cu debitorul: sunt interzise contactele la ore nepotrivite, amenințările sau furnizarea de informații false despre consecințele neplății. Dacă primești o notificare de cesiune, verifică autenticitatea firmei cesionare, confirmă suma exactă datorată și consultă un avocat sau ANPC dacă considerați că sumele solicitate sunt nejustificate sau dacă datoria este prescrisă.