Fidejusor / girant

În practica bancară românească, fidejusorul este solicitat frecvent atunci când debitorul principal nu îndeplinește singur condițiile de bonitate cerute pentru un dosar de creditare. Termenul popular este „girant", deși din punct de vedere juridic fidejusiunea și girul sunt instrumente distincte.

Obligații legale ale fidejusorului

Conform Codului Civil, fidejusorul poate fi tras la răspundere de creditor imediat după neîndeplinirea obligației de plată de către debitor (fidejusiune solidară) sau numai după ce creditorul a epuizat căile de executare împotriva debitorului principal (fidejusiune subsidiară). Contractele bancare din România prevăd de regulă solidaritatea, ceea ce înseamnă că banca poate urmări fidejusorul direct, fără să fie nevoie să acționeze mai întâi debitorul.

Fidejusorul răspunde pentru întreaga datorie: capital, dobânzi, penalități și cheltuieli de judecată, dacă nu a negociat o limită expresă în contract.

Dreptul de regres și riscuri practice

Dacă fidejusorul a plătit datoria în locul debitorului, el dobândește un drept de regres: poate recupera suma plătită de la debitorul principal, inclusiv dobânzi și cheltuieli. Totuși, recuperarea efectivă depinde de solvabilitatea debitorului, care adesea lipsește tocmai de aceea a fost necesară garanția.

Riscurile practice includ:

• Înregistrarea în Biroul de Credit dacă debitorul înregistrează restanțe — istoricul fidejusorului poate fi afectat.
• Reducerea capacității proprii de împrumut, deoarece angajamentul de fidejusiune este inclus în calculul gradului de îndatorare.
• Executarea silită asupra bunurilor fidejusorului în cazul neplății prelungite.

Înainte de a semna ca fidejusor, solicitați o copie a contractului de credit și verificați clauza de solidaritate, plafonul maxim de răspundere și condițiile de eliberare din garanție.

Diferența față de alte forme de garanție

Spre deosebire de o garanție reală (ipotecă sau gaj), care leagă un bun concret de datorie, fidejusiunea este o garanție personală: fidejusorul răspunde cu întregul său patrimoniu prezent și viitor, nu doar cu un bun determinat. Aceasta face rolul de fidejusor mai riscant decât oferirea unei garanții reale limitate la valoarea unui bun specific. Băncile solicită frecvent fidejusori la creditele acordate persoanelor cu venituri insuficiente, cu vechime redusă în muncă sau cu un istoric de creditare subțire, tocmai pentru a compensa riscul suplimentar perceput.

În unele contracte, fidejusiunea poate fi limitată contractual la o sumă maximă sau la o durată determinată, ceea ce reduce expunerea garantului. Este esențial ca orice persoană care acceptă acest rol să înțeleagă că, în cazul insolvenței sau al decesului debitorului principal, obligația de plată poate trece integral asupra sa, iar renunțarea ulterioară la calitatea de fidejusor nu este posibilă fără acordul expres al creditorului. Fidejusiunea este solicitată uneori și atunci când debitorul dorește o consolidare a datoriilor dar nu se încadrează singur în gradul maxim de îndatorare.