Garanții Suplimentare (Fidejusiune)

Fidejusiunea (numită în practică și „garanție personală" sau „aval") este un contract accesoriu prin care o terță persoană — fidejusorul sau garantul — se angajează față de creditor să plătească datoria dacă debitorul principal nu o execută. Instrumentul este reglementat de Codul Civil român (art. 2280–2320) și reprezintă cea mai frecventă formă de garanție personală în creditarea retail.

Când solicită creditorul un fidejusor? De regulă atunci când: debitorul principal are venituri insuficiente pentru suma solicitată, istoricul de credit este limitat sau parțial negativ, profilul de risc depășește apetitul standard al creditorului, sau suma creditului este mare față de garanțiile reale disponibile. Băncile solicită frecvent fidejusori pentru credite ipotecare acordate unor debitori cu venituri la limita plafonului de îndatorare.

Tipuri de fidejusiune:

• Fidejusiunea simplă — garantul poate solicita creditorului să urmărească mai întâi debitorul principal înainte de a-l urmări pe el (beneficiul de discuțiune).
• Fidejusiunea solidară — creditorul poate urmări simultan sau exclusiv garantul, fără a mai urmări debitorul principal. Este forma standard solicitată de bănci și IFN-uri.
• Fidejusiunea ipotecară — garantul nu doar se obligă personal, ci și garantează cu un imobil al său.

Riscurile pentru garant: garantul răspunde cu întregul său patrimoniu pentru datoria garantată. Dacă debitorul nu plătește, creditorul poate urmări silit conturile, salariul sau bunurile garantului. Datoria garantată apare și în istoricul de credit al garantului la Biroul de Credit, afectând capacitatea sa proprie de creditare. Garantul are drept de regres față de debitorul principal după ce a plătit.

Aspecte de negociat: limitarea sumei garantate (garanție parțială), stabilirea unui termen de stingere a fidejusiunii, clauza de eliberare automată la reducerea soldului sub un prag, și dreptul de informare periodică despre starea creditului.